You are not logged in.

Dear visitor, welcome to Romania - The Community Forum (RTC). If this is your first visit here, please read the Help. It explains in detail how this page works. To use all features of this page, you should consider registering. Please use the registration form, to register here or read more information about the registration process. If you are already registered, please login here.

carmenA

Dr. Carmen Iréne Atanasiu LNR Constanta

  • "carmenA" started this thread

Posts: 83

Date of registration: Oct 20th 2011

Location: Constanta, Romania

  • Send private message

1

Sunday, June 2nd 2013, 3:11pm

1916-1918: Pasagerele si cargourile SMR in flota rusa, WWI

1916-1918: Vasele SMR in flota Rusa, WWI

În Primul Război Mondial în urma unui Contract aprobat de Consiliul de Miniştri, în 30 septembrie 1916, România, şi pasagerele Seviciului Maritim Român Dacia, Împăratul Traian, Regele Carol I, Principesa Maria, au fost închiriate guvernului rus în condiţii corecte şi avantajoase pentru a fi utilizate ca staţii de hidroavioane sau crucişătoare de către Flota rusă din Marea Neagră.

Prin acelaşi contract, cargourile S.M.R. Bucegi, Carpaţi, Turnu Severin, Iaşi, Constanţa, Dobrogea, au fost preluate de Flota rusă pentru transporturi.

Cu siguranţă, atunci când s-a încheiat contractul, nimeni nu putea prevedea evenimentele anilor 1917-1918 din Rusia care au făcut ca toate clauzele acestui act să devină nule.

Recepţia navelor româneşti s-a făcut în portul Brăila, la începutul lunii octombrie 1916, după care „Flota albă” a plecat de la Dunăre, cu destinaţia Sevastopol, sub comanda căpitanului de fregată Vinocurov, iar din partea României sub comanda superioară a căpitan-comandorului Gheorghe Mărgineanu, care avea misiunea să supravegheze predarea navelor în condiţii bune.

La 11 octombrie 1916, a doua zi după sosirea la Sevastopol, pasagerele româneşti au intrat în şantier unde li s-au adus o serie de modificări care au avut drept rezultat transformarea lor în crucişătoare auxiliare.

Echipajul fiecărui bastiment românesc, compus din 3 ofiţeri, 4 mecanici şi 30 de marinari români, au fost completate cu aproximativ 150 de marinari ruşi.

Evenimentele care au zguduit Rusia în februarie 1917, au făcut ca finalizarea lucrărilor şi antrenamentul echipajelor să depăşească termenele de îmbarcare prevăzute iniţial. Abia la sfârşitul lunii martie 1917, în condiţii de relativă acalmie, crucişătoarele româneşti, cu lucrările de transformare finalizate, au intrat în compunerea Flotei de Operaţii.

Noua Divizie de crucişătoare, din care făcea parte şi România, executa de cel puţin trei ori pe săptămână misiuni de supraveghere pe coasta Bosforului şi a porturilor turceşti care durau între 24 şi 48 de ore. În timpul acestor marşuri navele s-au angajat de multe ori în dueluri de artilerie cu bateriile turceşti, au bombardat depozitele de muniţii ale inamicului, au instalat mine la intrarea în Bosfor şi au transportat trupe de debarcare, în timp ce hidroavioanele fotografiau regiunule întărite.

Începând cu luna octombrie 1917 misiunile de luptă ale acestor nave au luat sfârşit. Inevitabil, influenţa nefastă a revoluţiei ruse s-a făcut resimţită şi la bordul navelor româneşti, pe care numai un sfert din echipaj era format din români, majoritatea îmbarcaţi înainte de declanşarea evenimentelor care au dus flota românească la un pas de dispariţie.

Revenirea sa în ţară a fost o adevărată „Odisee”, dar, cu toate acestea, din Primul Război Mondial, navele S.M.R. s-au salvat în totalitate, ceea ce nu s-a mai întâmplat în a doua conflagraţie, când am pierdut aproape întreaga flotă maritimă comercială.


Partea I: Pasagerul Romania

Pe România au fost montate:
1917: Romania, Sevastopol

- 4 tunuri cu tragere lungă, calibrul 100 mm, unul în fiecare bord şi câte unul la pupa,
- 2 tunuri de 75 mm instalate deasupra fostului restaurant clasa a II-a pentru trageri contra aeroplanelor,
- o mitralieră mobilă, montată sub comandă,
- două proiectoare, unul pe catargul din prova, celălalt la pupa
- şi o instalaţie specială pentru îmbarcarea şi debarcarea hidroavioanelor pe coverta superioară.

Astfel echipată, nava avea posibilitatea să ia la bord opt aparate, fiind detaşată grupului de nave purtătoare de hidroavioane.

1917, Sebastopol: Romania (in stinga: Aviator,ex Imperator Nikolaj // Romania, dupa refit



1917: Romania (in dreapta: Aviator,ex Imperator Nikolaj)


1918, Sebastopol: Romania (in planul II: Linienschiff Svobodnaja Rossija, ex Imperatriza Jekaterina II)

carmenA

Dr. Carmen Iréne Atanasiu LNR Constanta

  • "carmenA" started this thread

Posts: 83

Date of registration: Oct 20th 2011

Location: Constanta, Romania

  • Send private message

2

Sunday, June 2nd 2013, 3:48pm

1916-1918: Pasagerul Principesa Maria

1916-1918: Pasagerul Principesa Maria

În timpul primului război mondial Principesa Maria, împreună cu
1917, Sebastopol: In timpul modificarilor
celelalte pasagere ale S.M.R., a fost închiriat (vezi Dacia şi Împăratul Traian) Flotei ruse din Marea Neagră pentru a fi transformat în „staţie de hidroavioane”.

Navele erau puse la dispoziţia Flotei ruse cu personalul de la bord, fără chirie, dacă erau întrebuinţate pentru scopul prevăzut în contract, în caz contrar se plăteau 200.000 lei lunar pentru navele mari şi 100.000 lei lunar pentru Principesa Maria.

Odată cu predarea navelor, comandanţii militari numiţi la începutul războiului pe pasagerele S.M.R. au fost debarcate, comanda fiind preluată de ofiţeri din Marina Comercială română.

Pe Principesa Maria a fost numit comandant Chiriac Gheorghe.

La 11 octombrie 1916, a doua zi după sosirea la Sevastopol, pasagerele româneşti au intrat în şantierele marinei ruse
1918, Sebastopol: dupa refit
unde li s-au adus o serie de modificări al căror rezultat a fost transformarea „lebedelor albe al Mării Negre” în crucişătoare auxiliare de luptă.

Pe Principesa Maria au fost instalate:
- două tunuri de 120 mm în borduri
- o instalaţie de pus mine.

Nava a fost afectată unei diviziuni de distrugătoare ca aruncător de „plăşi antisubmarine”.

Revizia tehnică a maşinilor şi îmbunătăţirile au făcut ca la probe, navele să atingă o viteză maximă de 18 Nd.

Echipajul compus din 3 ofiţeri, 4 mecanici şi 30 de marinari români, au fost completate cu aproximativ 150 de marinari ruşi.

Evenimentele revoluţionare din Rusia bolşevică au adus flota maritimă românească la un pas de dispariţie.

Salvarea acesteia a ridicat mari probleme factorilor de răspundere din ţară şi reuşita ei s-a datorat, în mare măsură echipajelor româneşti

Încercarea Colegiului autonom pentru afacerile ruso-române de a dezorganiza personalul român de pe crucişătoarele „aprobând orice act de provocaţiune a împinge vasele în război contra României” s-a lovit de rezistenţa marinarilor români.

Majoritatea celor aflaţi pe Regele Carol I, Împăratul Traian, Dacia, România şi Principesa Maria şi-au menţinut credinţa şi jurământul faţă de ţară, neimplicându-se în aceste evenimente.

Readuse în ţară din Rusia într-o stare avansată de deteriorare, navele maritime comerciale au intrat în reparaţii capitale.

După insistenţe repetate, în cursul anului 1919, s-a acordat S.M.R.-ului un credit extraordinar de 13 milioane de lei, din care 9,3 milioane au fost cheltuite pentru andocarea într-o primă serie a navelor Principesa Maria, Oituz, Carpaţi şi Bucegi.


1918, Sebastopol: dupa refit (alaturi: pasagerul Dacia)



1916-1918: Pasagerul Principesa Maria

- In actiune la pus plasa anti-submarina
- in culori de camuflaj

carmenA

Dr. Carmen Iréne Atanasiu LNR Constanta

  • "carmenA" started this thread

Posts: 83

Date of registration: Oct 20th 2011

Location: Constanta, Romania

  • Send private message

3

Sunday, June 2nd 2013, 3:49pm

1916-1918: Pasagerul SMR "Imparatul Traian"


1916-1918: Pasagerul Imparatul Traian

Pe „Împăratul Traian” s-au montat:
1917: la Sebastopol, dupa refit

- 4 tunuri cu tragere lungă, calibru 100 mm, unul în fiecare bord la prova şi la pupa,
- 2 tunuri de 75 mm, contra aeroplanelor, instalate deasupra fostului restaurant clasa a II-a,
- o mitralieră mobilă pentru compania de debarcare, instalată sub comandă
- două proiectoare, unul pe catargul din prova şi celălalt la pupa
- şi o instalaţie specială pentru îmbarcarea şi debarcarea avioanelor pe coverta superioară.

Nava a fost ataşată la Divizia de crucişătoare din care mai făceau parte
1918, Sebastopol: Imparatul Traian (in planul secund Pamjat Merkurja)
crucişătoarele „Pamiati Mercuria”, cel mai puternic din Marea Neagră la acea dată, crucişătorul „Cahul” şi crucişătorul auxiliar „Dacia”.

În această formaţie apartcipat la luptele navale din Marea Neagră, fie în acţiuni directe cu navele duşmane, fie luând parte la bombardarea porturilor ocupate de inamic.

O asemenea operaţiune combinată a avut loc în luna august 1917, operaţiune la reuşita căreia crucişătoarele auxiliare „Dacia” şi „Împăratul Traian” şi-au adus o contribuţie deosebită.

Mica escadră concentrată în dimineaţa zilei de 11 august la 10 mile larg în faţa portului Ordü, mic orăşel pe coasta Trebizondei; avea ca obiectiv distrugerea unui centru de aprovizionare al armatei turceşti aflată în zonă, baza unei escadrile de hidroavioane şi o uzină de motoare.

La ora 7 dimineaţa, nava cu compania de debarcare s-a desprins din remorca crucişătorului auxiliar „Împăratul Traian” şi se îndreaptă spre port.

În acelaşi timp, hidroavioanele de pe cele două bastimente româneşti şi-au luat zborul explorând marea pentru a descoperi submarinele inamice semnalate în zonă cu 24 de ore înainte şi pentru a dirija tirul bateriilor de la uscat.

La ora 8.00, navele noastre împreună cu contratorpiloarele ruseşti „Gromikin” şi „Feodosini” se îndreptau în formaţie de luptă spre port.

La distanţă de aproximativ 3 mile „Dacia” şi contratorpiloarele au deschis focul asupra tranşeelor de pe coastă, unde se adăposteau trupe inamice.

La scurt timp întreaga escadră a concentrat un foc viu de artilerie asupra uscatului, trăgând focuri de salvă în special asupra edificiilor militare din port.

Sub această protecţie vasul cu compania de debarcare a reuşit să se apropie de ţărm unde a acostat debarcând trupele de uscat.

Rememorând această acţiune, comandantul român al navei „Împăratul Traian”, Vasile Păun, scria după război:

Quoted from "Vasile..."

Turcii la început nedumeriţi că acele paşnice vase de pasageri care înainte de 1916 făceau fala Bosforului, acum se răzbunau atât de grav, aruncând fier topit peste ei, nu îndrăznesc parcă a se apăra.

În fine se decid, încep şi ei să tragă, un tir destul de neprecis. Nici un obuz nu-şi loveşte ţinta. Deodată, avioanele noastre semnalează că loviturile noastre sunt bune în direcţie dar prea scurte. Abia s-a terminat comunicarea şi imediat pe locul bateriilor turceşti se văzu un fum negru şi se auzi o detunătură infernală – depozitele de muniţiuni fuseseră lovite şi făcură explozie.

Lovitura decisivă a fost dată de timonierul vasului „Împăratul Traian”,
1918, Sebastopol: Imparatul Traian
fost sergent artilerist pe monitoarele noastre şi căruia îi mersese faima că nici o fiinţă nu-i scapă neatinsă.

Acesta văzând tirul nu atinge obiectivul a cerut permisiunea să tragă câteva focuri, garantând că depozitele dacă au într-adevăr muniţie, vor sări în aer, ceea ce de altfel, s-a şi întâmplat.

Efectele acestui bombardament au fost însă mult mai mari. În afara depozitelor au mai fost distruse cazarmele trupelor inamice, uzina de motoare, 4 avioane şi o serie de edificii particulare din cartierul turc.

Reîntors în ţară la sfârşitul războiului pasagerul „Împăratul Traian” şi-a reluat cursele poştale şi de pasageri în Mediterana.




Bibliografie
- Carmen Atanasiu, Contribuţii la o posibilă istorie a marinei comerciale române, în „Revista istorică”, serie nouă, Tom 1, 11-12, noiembrie-decembrie, 1990;
- Valentin Ciorbea, Carmen Atanasiu, Flota maritimă comercială română . Un secol de istorie modernă (1895-1995), Editura Fundaţiei “Andrei Şaguna”, Constanţa, 1995.

Alte surse:
- Matricola nr. 165 din 21 decembrie 1906, Capitănia Portului Constanţa.
- Calendarele Maritime 1913, 1914, 1915
- Ministerul Afacerilor Străine, Inspectoratul general al Naigaţiei şi Porturilor, Lista de bastimentele marinei romăne (răsboiu şi comerţ) aflate înscrise la 1 ianuarie 1913.

carmenA

Dr. Carmen Iréne Atanasiu LNR Constanta

  • "carmenA" started this thread

Posts: 83

Date of registration: Oct 20th 2011

Location: Constanta, Romania

  • Send private message

4

Sunday, June 2nd 2013, 3:50pm

1916-1918: Pasagerul Dacia

1916-1918: Pasagerul Dacia

În timpul primului război mondial, în baza unui contract de închiriere aprobat de Consiliul de Miniştri în 30 septembrie 1916, „Dacia”, împreună cu „Împăratul Traian”, „România”, „Regela Carol I”, „Principesa Maria” au fost închiriate guvernului rus în condiţii corecte şi avantajoase pentru a fi utilizate ca staţii de hidroavioane sau crucişătoare de către Flota rusă din Marea Neagră.

Pentru fiecare dintre cargourile mari, guvernul rus urma să plătească o chirie lunară de 150.000 lei, iar pentru cele de tonaj mic, 80.000 lei.

În caz de pierdere sau nerestituire în termen de 15 zile după deschiderea Dardanelelor, partea rusă se angaja să plătească cu 6 milioane de lei navele mari şi cu 2,5 milioane lei navele mici, asumându-şi obligaţia de a executa toate transporturile din Marea Neagră şi Marea de Azov destinate României.

În ceea ce priveşte pasagerele, acestea se puneau la dispoziţia flotei ruse cu personalul de la bord fără chirie, dacă erau întrebuinţate pentru scopul prevăzut în contract, în caz contrar se plăteau 200.000 lei lunar pentru navele mari şi 100.000 lunar pentru „Principesa Maria”.

Recepţionarea navelor s-a făcut la Brăila, la începutul lunii octombrie 1916, după care „Flota Albă”, denumire inspirată de culoarea albă a navelor româneşti, a plecat din Dunăre cu destinaţia Sevastopol, sub comanda căpitanului de fregată Vinocurov, iar din partea României, sub comanda superioară a căpitan-comandorului Gheorghe Mărgineanu, care avea sarcina să supravegheze predarea navelor în bune condiţiuni.

La 11 octombrie 1916, a doua zi după sosirea la Sevastopol, pasagerele
1917: "Aviator" - ex "Imperator Nikolaj I" / "Imparatul Traian" / "Dacia"



1918, Sevastopol: "Dacia" / "Principesa Maria"
româneşti au intrat în şantierele marinei ruse unde li s-au adus o serie de modificări care au transformat „lebedele” Mării Negre în crucişătoare de luptă.

Astfel, pe „Dacia” s-au montat:
- 4 tunuri cu tragere lungă, calibru 100 mm, unul la pupa,
- 2 tunuri de 75 mm instalate deasupra fostului restaurant clasa a II-a pentru trageri contra aeroplanelor,
- o mitralieră mobilă afectată companiei de debarcare, montată sub comandă,
- două proiectoare, unul pe catargul din prova şi celălalt la pupa
- şi, în fine, o instalaţie specială pentru îmbarcarea şi debarcarea hidroavioanelor pe coverta superioară.

„Dacia” a fost ataşată la Divizia de crucişătoare din care mai făceau parte navele: „Pamiati Mercuria”, cel mai puternic crucişător din Marea Neagră în acel moment datorită celor 12 tunuri de tragere lungă de 150 mm existente la bord, „Cahul”, crucişător de 6.500 tone, armat de asemenea, cu tunuri de 150 mm şi pasagerul românesc „Împăratul Traian”, transformat în crucişător auxiliar.

Echipajul a fost completat cu aproximativ 150 de marinari ruşi, păstrând la bord ca personal român: 3 ofiţeri, 4 mecanici şi 30 de marinari.

Divizia de crucişătoare din care făceau parte „Dacia” şi „Împăratul Traian”, executa de cel puţin trei ori pe săptămână încrucişări pe coasta Bosforului şi a porturilor turceşti, marşuri care durau între 24 şi 48 de ore.

De cele mai multe ori în timpul acestor misiuni navale erau angajate în timpul acestor misiuni navale erau angajate în dueluri de artilerie cu bateriile turceşti, bombardau depozitele de muniţii ale inamicului: instalau mine la intrarea în Bosfor sau transportau trupe la uscat.

Nu odată navele noastre au fost interceptate de submarinele şi aviaţia inamică, reuşind de fiecare dată să respingă atacul cu succes. O asemenea acţiune combinată a avut loc în luna august 1917 la care au participat cruciţătparele auxiliare „Dacia” şi „Împăratul Traian” (vezi - „Împăratul Traian”).

După declanşarea revoluţiei din Rusia, în octombrie, navele româneşti şi-au continuat în timp activitatea unor misiuni de luptă, la transporturile de trupe şi materiale. Revenirea în ţară a pasagerului „Dacia”, de fapt a tuturor navelor româneşti care acţionaseră în Flota rusă din Marea Neagră, s-a dovedit a fi deosebit de anevoioasă, contractele încheiate nu au mai fost respectate de noua putere sovietică.

carmenA

Dr. Carmen Iréne Atanasiu LNR Constanta

  • "carmenA" started this thread

Posts: 83

Date of registration: Oct 20th 2011

Location: Constanta, Romania

  • Send private message

5

Sunday, June 2nd 2013, 3:51pm

1916-1918: Pasagerul Regele Carol I

1916 - 1918: Pasagerul Regele Carol I

Odată cu intrarea României în primul război mondial, pasagerele S.M.R. au fost
închiriate flotei ruse din Marea Neagră si transformate, fiind la Sevastopol, în crucişătoare auxiliare.

Pe „Regele Carol I” au fost instalate:
- 4 tunuri de 100 mm,
- 2 tunuri de 63 mm antiaeriene, debarcate mai târziu pentru a fi înlocuite,
- 2 proiectoare,
- o staţie T.F.S.,
- aparate necesare dirijării firului instalaţiei pentru luarea la bord a două hidroavioane.

De asemenea, au fost completate mijloacele de stins incendiul, mijloacele sanitare, a fost amenajată cazarma echipajului pentru 150 de persoane, s-au reparat căldările şi s-au făcut lucrări de doc.

După izbucnirea revoluţiei bolşevice în Rusia, în octombrie 1917, activitatea războinică a navelor noastre nu a mai putut fi continuată.

Inevitabil, influenţa nefastă a revoluţiei ruseşti s-a făcut simţită şi la bordul navelor româneşti, pe care numai un sfert de echipaj era format din români.

În aceste condiţii, întoarcerea navelor acasă a fost o adevărată odisee, „Regele Carol I” constituind un exemplu în acest sens.

Capturat şi sechestrat la Batumi în numele Comisariatului Transcaucazian, care nu recunoscuse puterea comisarilor poporului, crucişătorul auxiliar „Regele Carol I” avea o singură soluţie: evadarea.

În pofida celor 60 de georgieni înarmaţi, rămaşi la bord cu misiunea de a supraveghea echipajul ofiţerilor şi marinarilor români de pe „Regele Carol I”, au înţeles că datoria lor este de a reda nava cât mai curând proprietarului său legitim: statul român.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, întoarsă la Sevastopol, putea fi distrusă împreună cu celelalte nave din Flota Mării Negre sau transformată dintr-o captură georgiană într-una germană.

Conform unui plan prestabilit, în noaptea de 29 spre 30 martie 1918, crucişătorul a ridicat ancora şi a ieşit în mare. În acel moment avea la bord: 14 ofiţeri ruşi, un ofiţer şi 3 mecanici români şi 53 de marinari georgieni, singurii care nu cunoşteau adevăratul scop al plecării. S-au împărţit arme personalului român, iar georgienii au fost dezarmaţi şi li s-a promis că odată ajunşi în România, se va cere guvernului român repatrierea lor, ceea ce de altfel, s-a şi întâmplat.

Urmărit de 2 divizioane de distrugătoare sovietice, crucişătorul a reuşit să intre în apele româneşti fără nici un incident.

În seara zilei de 31 martie 1918, după o absenţă de peste 600 de zile, „Regele Carol I” s-a apropiat de gurile Dunării. În dimineaţa zilei de 1 aprilie 1918, „Regele Carol I” a intrat în portul Sulina în uralele mulţimii adunate pe cheu.

Primul care a păşit pe punte a fost comandorul Eugeniu Botez (Jean Bart), căpitanul portului Sulina. În careul ofiţerilor, fostul comandant rus al navei, cpitan-comandorul Vinocurov, a dat citire unui raport în care se preciza: „După pacea de la Brest-Litovsk, socotind războiul ca şi terminat, noi, ofiţerii din Flota Mării Negre, predăm crucişătorul auxiliar „Regele Carol I” legitimul său stăpân, Ţării Româneşti”.