You are not logged in.

Dear visitor, welcome to Romania - The Community Forum (RTC). If this is your first visit here, please read the Help. It explains in detail how this page works. To use all features of this page, you should consider registering. Please use the registration form, to register here or read more information about the registration process. If you are already registered, please login here.

dan

Dan Sambra / Administrator

  • "dan" started this thread

Posts: 1,366

Date of registration: Feb 9th 2011

  • Send private message

1

Monday, May 27th 2013, 5:10pm

1905: SMR Romania

1905: SMR Romania

Sursa: Strandgut















1917: Sevastopol: Romania




Autor:

Dr. Carmen Atanasiu
LNR Constanta

Quoted from "Carmen...."

ROMÂNIA – Pasager. Armator S.M.R.. Port de înmatriculare: Constanţa.

Caracteristici principale:

- Capacitate maximă de încărcare – 1.067 TDW;

- Deplasament maxim – 4.500 tone;
- Pescaj maxim – 5,75 m;
- Lungime – 108,26 m;
- Lăţime – 12,77 m;
- Viteză – 10,6 Nd (în apă moartă);
- Echipaj – 75 membri;
- Pasageri – Clasa I – 69; Clasa II – 41; Clasa III – 62 şi 87 pe punte.
- Data construcţiei – 1904-1905;
- Şantierul constructor: Chantier et Ateliers de la Loire, Saint Nazaire – Franţa.

Date cu caracter militar:
- Capacitate de transport oameni: 1.500;
- cai – 100;
- trăsuri – 100;
- autocamioane – 20;
- tunuri – 50;
- chesoane – 100;

În anul 1903, ministrul Lucrărilor Publice, Ion I.C. Brătianu, a alocat suma de 2.221.400 lei pentru construirea unui nou pasager maritim ce urma să intre în parcul de nave al Serviciului Maritim Român (S.M.R.).

Comanda a fost încredinţată şantierului naval din Saint Nazaire, iar supravegherea construcţiei a fost asigurată de inginerul Ion Ghica. Lucrările au început în februarie 1904, în martie 1905 nava a fost lansată la apă, iar la 1 aprilie 1905 pasagerul a sosit în ţară.

La 15/28 mai 1905, în prezenţa Regelui Carol I, nava a fost botezată cu numele România, în actul comemorativ semnat de suveran precizându.se că „prin noul vas se întinde Serviciul Nostru Maritim până la coastele Aticei şi Asiei”.

Cu acelaşi prilej a fost inaugurat şi cablul submarin Constanţa – Istanbul.

Timp de aproape 40 de ani (1905-1944), pasagerul SMR România a răspuns cu prisosonţă urării făcute cu prilejul botezului de către Regele Carol I: „Fie ca acest vas să înfrunte biruitor furtunile şi valurile mărilor şi să ducă tot mai departe faima numelui de Român”.

Cu această navă, prima din seria navelor SMR supranumite „lebedele Mării Negre”, căreia i s-au alăturat pasagerele "Împăratul Traian" (1906) şi "Dacia" (1907), construite în acelaşi şantier, a fost prelungită linia maritimă Constanţa-Istanbul-Pireu până la Alexandria şi retur.

-------------
Pentru Razboiul Mondial I: vezi aici.
-------------

În perioada interbelică România a continuat să
Ca. 1910: SMR, ruta Alexandria
deservească linia Constanţa-Alexandria, de două ori pe lună, cu escale în porturile Istanbul şi Pireu.

La începutul anului 1941, parcul de nave al S.M.R., instituţie de navigaţie comercială aparţinând statului, număra 16 unităţi navale, puse, cu excepţia pasagerelor Basarabia şi Transilvania, la dispoziţia nevoilor de război ale ţării.

După izbucnirea ostilităţilor în Marea Neagră şi declanşarea bombardamentelor asupra portului Constanţa, pentru întărirea mijloacelor navale de apărare, pasagerele Seviciului Maritim Roman, Dacia, Regele Carol I, şi România au fost andocate, piturate în culori de camuflaj şi armate cu tunuri A.A. şi navale de mare calibru.

Primele două au fost transformate în crucişătoare auxiliare – puitoare de mine, iar România în crucişător auxiliar şi navă bază atelier.

Organizarea defensivă a comunicaţiilor maritime prin minări în faţa coastelor proprii şi ale vecinilor din sud, a rămas şi după intrarea României în război, principala misiune a navelor comerciale astfel transformate.

Concomitent cu executarea sistemului de apărare a coastelor maritime româneşti, o altă importantă misiune în care au fost implicate aproape toate navele flotei maritime de comerţ, a fost organizarea de transporturi pentru aprovizionarea navelor germane şi a trupelor de uscat ce acţionau în flancul drept la frontului de est.

În consecinţă, asigurarea comunicaţiilor maritime în Marea Neagră a devenit preocuparea centrală a comandamentului Superior German din Sud-Estul Europei, care a exercitat presiuni politico-militare foarte puternice asupra României, Bulgariei şi Turciei pentru a obţine mijloacele necesare atât executării cât şi realizării siguranţei transporturilor pe apă.

În consecinţă, la 20 octombrie 1941, Statul Român prin Subsecretariatul de Stat al Marinei, S.M.R. în calitate de armator, pe de o parte şi Statul German, Kriegsmarine, reprezentată prin Marinegruppenkommando Sud, în calitate de afretor, pe de altă parte, s-a încheiat un contract de închiriere, Nr. 11 0 11, prin care, Statul Român închiria, numai pentru porturile accesibile vaselor din Marea Neagră, inclusiv Istanbul, navele: Ardeal, Peleş, Suceava (7.840 TDW şi 5.000 persoane), Carpaţi (7.200 TDW şi 2.000 persoane), Oituz (4. 300 TDW şi 3. 000 persoane), Sulina, Cavarna (5. 650 TDW) şi Danubius (2. 000 TDW şi 3. 000 persoane).

Un an mai târziu, la 31 august 1942, între aceleaşi părţi s-a semnat un Avenant la contractul nr. 11 0 11, prin care la navele comerciale româneşti deja închiriate s-a adăugat şi pasagerul România.

Dar, spre deosebire de primele, o serie de modificări incluse în contractul de închiriere au permis ca echipajul românesc să poată fi înlocuit cu unul german, ceea ce a făcut ca la 24 noiembrie 1942, pavilionul românesc să fie înlocuit. Statul German se obliga, însă, ca la restituirea vasului România să suporte integral costul tuturor transformărilor din crucişător auxiliar în pasager, pentru a putea imediat să fie apt să transporte călători.

Începând cu luna octombrie 1941, s-a trecut la organizarea şi efectuarea transporturilor de aprovizionare a frontului din Ucraina. Datorită activităţii intense a submarinelor sovietice operaţiile de transport şi convoiere se desfăşurau greu şi sub incidenţa unei mari doze de risc. Au fost misiunile care au dus la pierderea majorităţii navelor comerciale româneşti sau la avarierea celor care au reuşit să scape ca prin minune.

România a fost bombardată în rada portului Kersonez şi s-a scufundat la 11 mai 1944, în timpul desfăşurării Operaţiunii 60 000, de evacuare a trupelor germane şi române din Peninsula Crimeea. În aceeaşi operaţiune, s-au pierdut şi Durostor, lovit de aviaţia de bombardament sovietică la 70 km N-V de Sevastopol şi Danubius, scufundat în aceleaşi condiţii în rada portului Kersonez.

Navele maritime de comerţ supravieţuitoare marii conflagraţii a secolului XX au fost: Transilvania şi Basarabia, păstrate de guvernul român pe toată durata războiului la Istanbul şi readuse în ţară în octombrie 1944. Dacia, Alba-Iulia şi Basarabia (rebotezată Ucraina), vor rămâne definitiv în posesia U.R.S.S. Singurele nave ale S.M.R. care au rămas României au fost Ardealul şi Transilvania.

Dr Carmen Irène Atanasiu

BIBLIOGRAFIE
- Căpitănia Portului Constanţa, Registrul Matricol al Navelor, Matricola nr. 2, 30 august 1938.
- Arhivele Ministerului Apărării Naţionale, Fond Comandamentul Marinei Militare
- Carmen Atanasiu, Participarea marinei comerciale române la primul război mondial, în „Revista de Istorie”, tom 32, octombrie, 1979, nr. 10;
- Carmen Atanasiu, Contribuţii la o posibilă istorie a marinei comerciale române, în „Revista istorică”, serie nouă, Tom 1, 11-12, noiembrie-decembrie, 1990;
- Carmen Atanasiu, Marina comercială română sub control sovietic, în „Dosarele istoriei”, an VI, nr.3(55), 2001;

FB: Sambra's page #1 FB: Sambra's odds & ends Mail: dan[at]sambra[dot]org