You are not logged in.

Dear visitor, welcome to Romania - The Community Forum (RTC). If this is your first visit here, please read the Help. It explains in detail how this page works. To use all features of this page, you should consider registering. Please use the registration form, to register here or read more information about the registration process. If you are already registered, please login here.

carmenA

Dr. Carmen Iréne Atanasiu LNR Constanta

  • "carmenA" started this thread

Posts: 83

Date of registration: Oct 20th 2011

Location: Constanta, Romania

  • Send private message

1

Saturday, September 7th 2013, 11:35am

1911: SMR Durostor, ex St. Peterburg, Constanta

1911: SMR Durostor, ex St. Peterburg
vapor mixt. Armator: Serviciul Maritim Român. Port de înmatriculare: Constanţa.
Sursa: Strandgut


1911: St. Peterburg, in Copenhaga


Caracteristici:
Capaciatatea maximă de încărcare – 1.395 TDW;
Deplasament – 2.700 t;
Lungime – 65,53 m;
Lăţime maximă – 10,36 m;
Viteza – 11,5 Nd;
Data construcţiei - 1911;
Şantierul constructor–„Kjobenhavns Fly DK”, Copenhaga, Danemarca;
Echipaj – 30 membri;
Pasageri – clasa a I-a – 36, clasa II – 24.
Date cu caracter militar:
Capacitate de transport: oameni – 1.500.

Achiziţionat în anul 1914 cu suma de 742.000 lei, „Durostor” a inaugurat, în iulie 1915, noua linie maritimă a S.M.R. Constanţa – Balcic. În timpul primului război mondial nava a fost închiriată, împreună cu celelalte şase cargouri, „Dobrogea”, „Iaşi”, „Turnu Severin”, „Constanţa”, „Bucegi” şi „Carpaţi”, ale Serviciului Maritim, Serviciului Transporturilor Flotei ruse din Marea Neagră.

Revoluţia din octombrie 1917, din Rusia, a surprins vaporul „Durostor” la Odesa, în serviciul Comisiei Române de Aprovizionare.

Întors în ţară în noiembrie 1918 nava, ca de altfel, toate celelalte nave ale S.M.R., a fost supusă grabnic unor operaţiuni de refacere pentru a-şi putea relua cursele.

Din iunie 1927, „Durostor” a înlocuit pasagerul „Dacia” pe linia: Constanţa-Haiffa-Yaffa, asigurând această rută o dată pe lună. În aprilie 1928, „Durostor” a fost trecut pe linia: Dunăre-Constanţa-Marea Egee (Istanbul-Pireu).

Odată cu intrarea României în cel de-al doilea război mondial, insuficienţa mijloacelor navale de care dispunea Marina Militară a impus rechiziţionarea, transformarea şi antrenarea unor nave ale S.M.R.-ului la îndeplinirea unor misiuni ale Diviziei de Mare.

„Durostor” amenajat ca puitor de mine, împreună cu remorcherul „Aurora”, au fost primele nave trecute în subordinea Diviziei de Mare. Acestea au participat, astfel, la instalarea barajului de mine în zona Sulina, începând cu 3 martie 1940.

Din 15 iunie 1941, „Durostor” a participat alături de puitorul de mine „Amiral Murgescu”, distrugătoarele „Mărăşeşti” şi „Regele Ferdinand” şi remorcherul „Aurora” la îndeplinirea unei importante misiuni, aceea de executare a minării în zona Constanţa.

La „Operaţiunea 60.000” (14 aprilie-14 mai 1944), de evacuare a trupelor
române şi germane din Crimeea, au participat, alături de navele Marinei Militare şi navele Serviciului Maritim Român: „Ardeal” (5.000 persoane), „Alba Iulia” (5.000 persoane), „Oituz” (3.000 persoane), „Danubius” (1.500 persoane), „România” (1.500 persoane) şi „Durostor” (1.500 persoane).

În timpul operaţiilor de evacuare, cele mai grele pierderi le-a suferit marina comercială, între acestea numărându-se şi cargoul „Durostor”.

După mai multe transporturi reuşite, în ziua de 11 mai 1944, „Durostor” a plecat în ultima sa misiune, misiunea de a recupera ambarcaţiunile cu trupe şi răniţi întâlnite în drum şi de a da, cum precizează un participant la eveniment, „de lucru forţelor navale şi aeriene sovietice, care, odată cu căderea Sevastopolului, porniseră la vânătoare pe mare, a ariergărzilor române, aflate pe tot soiul de ambarcaţiuni, avariate şi în dificultate”.

„Durostor” a căutat supravieţuitori până la ora 9.00, când atacată de o grupare de 20 de bombardiere inamice, a fost lovită în babord, bordajul fiind pulverizat.

Cargoul a început să se scufunde de la prova, situaţie în care comandantul a decis abandonarea navei şi transferul oamenilor de la bord în bărcile şi plutele de salvare, de pe care au fost culeşi de o navă de escortă şi aduşi în portul Constanţa.

La ora 16,17, „Durostor” a dispărut în adâncuri. Grav răniţi, comandantul navei şi doi membri ai echipajului au decedat.












Surse:
- Calendarul Maritim, 1915, p. 280-281.
- Carmen Atanasiu, Contribuţii la o posibilă istorie a Marinei Comerciale Române, în „Revista istorică”, serie nouă, tomul 1, Noiembrie-Decembrie 1990.
- C-dor Anton Bejan (coordonator), C-am Raymond Stănescu, Dr. Carmen Atanasiu, c-dor Neculai Pădurariu, Dicţionar Enciclopedic de Marină, II, Editura SEMNE, Bucureşti, 2008. ANEXE.




In portul Volo(s) / In CT, cu Principesa Maria