You are not logged in.

Dear visitor, welcome to Romania - The Community Forum (RTC). If this is your first visit here, please read the Help. It explains in detail how this page works. To use all features of this page, you should consider registering. Please use the registration form, to register here or read more information about the registration process. If you are already registered, please login here.

carmenA

Dr. Carmen Iréne Atanasiu LNR Constanta

  • "carmenA" started this thread

Posts: 83

Date of registration: Oct 20th 2011

Location: Constanta, Romania

  • Send private message

1

Saturday, January 18th 2014, 1:43pm

1936: Pasagerul fluvial Regele Carol II, Turnu-Severin, NFR

1936 “Regele Carol II”
pasager fluvial

- Armator NFR-Bucureşti

- construit la Şantierul Naval (anii construcţiei – Turnu Severin, 1934-1936)
- Port de înscriere: Galaţi


Caracteristici tehnice de construcţie:
- Corp şi punte de oţel
- Lungime - 85 m
- Lăţime - 11,15
- Pescaj maxim -1,90 m
- Forţă motrice - 1400 C.P. (2 motoare Sulzer de 700 C.P. fiecare)
- Viteză în apă moartă - 21 Nd.
- Pasageri – 125 persoane

În timp de război putea fi folosit ca vas de transporturi sau vas spital, putând lua la bord 1.000 de oameni.

Scurtă descriere:
Corpul navei era compus din 8 compartimente etanşe. Nava era prevăzută cu 3 punţi: o punte de promenadă, o punte superioară şi una de comandă.

Timoneria de pe puntea de comandă era complet demontabilă, pentru ca în timpul apelor mari pasagerul să poată trece pe sub poduri.

Confortul interior era expresia celor mai artistice inovaţii pe care le putea prezenta în epoca respectivă un şantier naval.

Cabinele, fie pe punte, sub punte sau cele de lux, erau grupate pe apartamente, fiecare fiind înzestrate cu baie, calorifer, telefon etc.

Restaurantul clasa I-a, care se afla la prova, dintr-un bord într-altul, cu promenade exterioare, putea cuprinde 80 de persoane, dispunând de tot ceea ce era necesar unei călătorii de plăcere: bar cu ring de dans, bufete, totul în stilul cel mai modern.

Lansarea:

“Regele Carol al II-lea”, realizare în exclusivitate românească, a fost expresia dezvoltării transportului pe apă în România şi a relevat priceperea constructorilor severineni, fiind cel mai mare vas fluvial din Europa în acel moment.

Construcţia vasului a început în anul 1934 şi s-a terminat în anul 1936.

La lansare au luat parte regele Carol II, Eduard Beneş, preşedintele Republicii Cehoslovacia, prim-ministrul României, Gh. Tătărescu, însoţit de membrii guvernului şi alte oficialităţi din capitală.

Cu acest prilej, Richard Franasovici, ministrul Comunicaţiilor, a rostit printre altele:

«Văd încă pe puntea de comandă a primului nostru remorcher “Despina Doamna” pe bătrânul bănăţean Ion Uratoriu cu ochii muiaţi în lacrimi, comandând pentru prima oară în limba românească un echipaj românesc pe un vas purtând pavilion românesc.

De la aceste modeste începuturi, de la Despina Doamna, remorcher cumpărat în străinătate, de la “Principele Carol”, primul vas construit în ţară de ingineri străini şi în bună parte meseriaşi străini, la vasul “Regele Carol II”, operă exclusiv românească, s-a parcurs prima etapă a evoluţiei navigaţiei fluviale române…».

În anul 1940, prin ordinele circulare ale D.M.C. nr.16458 şi nr.16906, nava a fost rebotezată “Mihai Viteazul”.

A fost scufundată la 27 mai 1943, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. [de verificat]






Surse:
- Căpitănia portului Galaţi, Registrul naval al navelor, Matricola nr.37/1940.
- Inaugurarea vaporului “Regele Carol II”. Festivităţile de la Turnu-Severin. Cuvântarea suveranului. Excursia pe Dunăre, în “Marina”. Revistă ilustrată de transporturi şi turism, Nr.10, Anul III, iulie 1936, p. 7.
- Lista cu vasele Marinei Comerciale Române. 1 aprilei 1940, Bucureşti, 1940, p.18-19.
- Carmen Atanasiu, Problema suveranităţii României la Dunăre şi “Navigaţia Fluvială Română”(1919-1945), NELMACO, Bucureşti, 2003, p. 165-167.