You are not logged in.

Dear visitor, welcome to Romania - The Community Forum (RTC). If this is your first visit here, please read the Help. It explains in detail how this page works. To use all features of this page, you should consider registering. Please use the registration form, to register here or read more information about the registration process. If you are already registered, please login here.

infosud-est

Cristian Andrei Leonte Redactor sef Info Sud-Est

  • "infosud-est" started this thread

Posts: 8

Date of registration: Apr 28th 2015

Location: Constanta

  • Send private message

1

Friday, July 24th 2015, 1:45pm

Fantoma Farului Carol I. Regele, feldmareșalul Mackensen și salvarea statuii lui Ovidiu din Constanța Veche; Infosud-est, Constanta, Mackensen, Averescu

1916: Farul Carol I, Statuia Ovidiu

Șuetă cu ape minerale germane: feldmareșalul Mackensen și mareșalul Averescu

Un deceniu şi mai bine după ce bubuitul tunurilor Primului Război Mondial nu se mai auzea, într-unul din cochetele chioşcuri ale superbei staţiuni termale Bad Kissingen, din munţii împăduriţi ai Bavariei, doi bărbaţi, trecuţi bine de tinereţe, sorbesc tacticos din apele minerale indicate de medicii curanţi şi povestesc, într-o franceză desuetă, de salon de sfârşit de secol XIX.

Unul dintre ei, slăbuţ şi cu barbişon, e mareşal al României, a condus fronturi în 1917 şi 1918 şi a fost, până acum, de trei ori prim ministru.

Celălalt, cu o mustaţă albă, aproape latină, sub un nas acvilin, cu doi ochi albaştri pătrunzători, este feldmareşal şi s-a ocupat de guvernarea României ocupate între 1916-1918.

În toamna lui 1916 a reuşit să-şi învingă amicul de ape minerale: a cucerit Dobrogea, a locuit în Constanţa şi apoi, câteva săptămâni mai târziu, la începutul iernii, a obţinut capitularea Bucureştilor şi a defilat pe Calea Victoriei.

Mareşalul Alexandru Averescu şi feldmareşalul Anton Ludwig August von Mackensen povestesc. Iar ceea ce spun ei, relaxaţi de aerul tare şi de banalitatea curei, este o altă poveste a României în războiul mondial.

Generallfeldmarschall von Mackensen
Aici este in uniforma de Leib-Husaren-Regiment Nr. 1 / Regimentul #1 de Husari "de corp". Dupa ce a fost avansat general a primit in 1901 comanda "Der Leibhusarenbrigade" (stationata la Danzig / Gdansk).

Desi acum general de brigada, a avut voie sa poarte in continuare aceasta uniforma de comandant de regiment - un gest de apreciere deosebita.
Aceasta uniforma a devenit semnul sau distinctiv.
Feldmareşalul german, în franceza lui veche, stârneşte atenţia bătrânului mareşal român. Pare, la prima vedere, o şedinţă de spiritism, dar fostul şef al armatelor germane insistă că nu exagerează cu nimic.

Totul a început la miezul zilei de 9 octombrie 1916, în faţa Palatului Regal din Constanţa.

Von Mackensen intrase în aceeaşi zi în oraş, cu trupe germane, austr0-ungare, bulgare şi otomane. Constanţa fusese evacuată, doar vreo 7000 de suflete au rămas pe loc. Cei mai mulţi, turci, tătari, greci, armeni.

Germanul a ordonat o paradă prin faţa reşedinţei gloriosului rege Carol I, pentru a aminti tuturor că, din acea zi, istoria Constanţei se scrie în limba germană.

Apoi, Mackensen a insistat să vadă oraşul. Cu mersul lui alunecos, care deplasa fără zgomot un trup puţin adus înainte, a trecut impasibil prin Piaţa Ovidiu.

Nu i s-a părut prea spectaculoasă dar a aflat repede că unele imobile aveau condiţii atât de moderne încât ofiţerii bulgari sau otomani nu ştiau să le utilizeze.

A privit spre digul portului: puţine nave, cele mai multe fără marfă, cu echipaje descompletate şi fără comenzi.

La capăt, silueta Farului pe care, cu trei ani înainte, respectabilul rege Carol I îl inaugurase. Era, din câte ştia, cel mai modern din Marea Neagră şi şi-a promis că va urca în el, să îl inspecteze.

Acum amurgea bine, fusese o zi obositoare şi, în plus, chemase la cină pe şefii militari aliaţi: un austriac, un bulgar şi un turc cu fes roşu.

[...]

Spre exemplu, ar fi zis Kaiserul, bulgarii au intrat la „Capşa” în Bucureşti şi au furat vesela şi argintăria, făcând de râs autoritatea de ocupaţie. Mai mult, la Constanţa au demolat o statuie şi au vrut să o topească, spre stupefacţia germanilor. Abia intervenţia expresă a lui Mackensen, a punctat iritat Wilhelm al II-ea, a oprit această oroare inutilă.

Eterna iubire a lui Carol I pentru orașul de la malul mării. Cum a fost salvat simbolul Constanței

La Constanţa, din nou, în iarna anului 1916, Mackensen încerca să găsească soluţii pentru a obţine capitularea mai rapidă a armatei române.

Ce să faci într-un oraş părăsit şi jefuit? A mers prin piaţa Ovidiu și a văzut statuia poetului pe caldarâm. Aghiotantul i-a spus că bulgarii care locuiau în hotelurile rechiziţionate din faţă au decis asta, după câteva nopţi de beţie.

Vântul îngheţat bătea cu putere şi nu îmbia la excursii lungi. A cerut o sanie, să se plimbe prin portul pustiu. Nu era mult de mers şi îşi dorea să rămână singur, să-şi adune gândurile.

Fusese informat de dimineaţă că nişte prizonieri români şi ruşi curăţaseră de zăpada puţină cheiul principal al portului şi a decis să meargă până la capătul digului. Într-un sfert de oră s-a trezit în faţa Farului.

Aghiotantul a cerut paznicului să iasă, câţiva soldaţi au făcut garda iar Mackensen a început să urce, singur, treptele circulare, cu spaţii înguste. La un moment dat, pe terasă, a decis să îşi tragă sufletul. Dar şi să privească marea, gri şi inospitalieră acum.

Se afla în ultima ctitorie a regelui glorios Carol I, care domnise aproape jumătate de veac. Om de cuvânt, care nu trădase Germania niciodată şi încercase, cât a putut, să o ţină aproape de România.

Unul dintre cei mai buni germani din lume, gândea Mackensen, la fel ca toţi militarii şi oamenii politici de la Berlin. S-a stins bunul rege la câteva săptămâni după ce a început războiul, suferind profund de pe urma refuzului românilor de a-l crede pe cuvânt că merită ca ţara să intre în război alături de Germania.

Un mare patriot, şopteşte Mackensen pe terasa pustie a Farului.

În vântul rece, a început să simtă că, dincolo de fiinţa lui, ceva îi atrage atenţia, mustrător. O voce, o idee, un gând, nu a fost niciodată sigur.

Mackensen ştie că a fost în limba germană dar nu poate explica prea bine ce sau cum. I s-a părut că aude, privind marea din Far, că oraşul iubit al regelui Carol a fost lovit acolo unde suveranul nu ar fi acceptat niciodată.

Ce anume? Imediat a văzut cu ochii minţii, deşi la venire nici nu acordase atenţie faptului, statuia de bronz din piaţă aruncată pe jos, în faţa unui hotel de lux în care se mutaseră bulgarii.

În germană, cineva îl mustra. Ştia, el, Mackensen, că aceiaşi bulgari tocmai puseseră dinamită în monumentul Independenței de pe colnicul Hora al Tulcei, care slăvea intrarea lui Carol şi a trupelor sale în Dobrogea?

Normal, militarul nu numai că auzise dar se şi supărase pe bulgarii care comandau oraşul dunărean. „Măcar statuia exilatului poet roman să rămână neatinsă şi să nu plece în Bulgaria!”.

Parcă a fost un ordin scurt, sacadat, fără echivoc. Aşa se putea spăla onoarea germană în faţa lui Carol de Hohenzollern, cel care adusese Dobrogea în Europa, o iubise şi o înzestrase cu ce a crezut el că merită mai bun.

În seara care se transforma rapid în noapte, înapoi spre Palat, încă netrezit din dialogul fără înţeles, în germană, din Far, Mackensen a trecut prin piaţa centrală.

Statuia de bronz, căzută, fusese legată de frânghii uriaşe, probabil că urma să fie cărată de acolo a doua zi.

Ajuns în salonul bine încălzit a cerut să i se facă legătura la telefon cu colonelul bulgar. I-a ordonat ca în câteva ore, până la prânz, poetul să fie repus pe soclu şi să fie reparate imediat stricăciunile. Nu a aşteptat vreo replică, a vorbit puţin şi fără să lase impresia unei negocieri.

Colonelul bulgar, speriat de vreo altă inspecţie a germanilor tipicari prin imobilele şi bagajele rechiziţionate, a acceptat pe loc.

Aşa, zâmbeşte Mackensen către Averescu, m-a sfătuit regele Carol să fac. Aşa am făcut: am ordonat să se pună statuia lui Ovidiu la loc pentru că, acolo, în Far, am simţit că mă mustră cineva pentru toate ororile războiului.

Un simbol uitat: Farul Carol I

Astăzi, nimic nu spune această poveste. Nimic nu te îndrumă, din Constanța înfierbântată de petreceri și de turiști veniți la „băi“, spre Farul Carol I, monument istoric de categoria A, ce poate spune atâtea povești.

Nici în aglomeratul oraș, nici la intrarea în Portul Constanței, nu găsești niciun indicator care să îți îndrepte pașii spre largul Danei 0, acolo unde Farul Carol I se odihnește închis de gardul de sârmă. Deși, paradoxal, pe multe saituri turistice poți găsi o descriere scurtă: deschis turiștilor fără taxă de vizitare.

Chiar așa este. Dacă reușești până la urmă să afli unde este și să străbați un kilometru de la intrarea în port pe digul Danei O, la o aruncătură de băț de Cuibul Reginei, printre macarale, poți privi Farul.

Intrarea spre turnul de piatră nu se poate face decât dacă escaladezi și îți faci loc printre porțile terminalului de pasageri. Nici aici, nimic nu te îndeamnă să vizitezi monumentul, însă nimic nu te obligă să nu o faci.

La exterior, turnul solid din piatră, înalt de 13 metri, impune respect. Impozanța acestui monument istoric este accentuată de cele două efigii, a Împăratului Traian și a Regelui Carol I, ctitorul acestui far simbol al Constanței, poziționate pe cele două laturi înguste ale Farului.

Efigia Regelui iubitor a fost distrusă de comuniști, în încercarea acestora de a șterge mărturiile regale ale României, însă a fost refăcută de artistul plastic Traian Marinescu în anul 2002 și repusă pe Far.

Pe lateralele mari, cele trei plăcuțe așezate atent în piatră sunt singurele ce îți dezvăluie momente importante din istoria Farului: inaugurarea Portului Constanța realizată de Carol I în anul 1909 și reabilitarea farului cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la inaugurarea acestuia, în anul 1996.

Până în vârf, peisajul nu se schimbă. Cupola farului uimește doar prin sistemul de iluminat învechit ce, la început de secol XX, se regăsea printre cele mai moderne.

În rest, spațiul strâmt, mizeria și unsoarea de pe geamuri te invită să părăsești cât mai repede monumentul istoric.

Însă, dacă ai curiozitatea să pășești prin ușița metalică, căci nimeni nu te oprește să o faci, mica terasă circulară din vârful farului îți va oferi o imagine unică.

Aici, în vârful Farului, vreme de jumătate de secol, s-au deschis noi și noi orizonturi. Astăzi, de aici poți vedea marea, poți observa întregul port, sau, cu ochii minții, poți trece în revistă toată istoria modernă a acestuia, poți privi spre Cazinoul de pe faleză, simbolul degradat al orașului, ori poți vedea, într-un cadru larg, vechiul oraș cocoțat atent pe coama înaltă a Peninsulei.

Farul Carol I are o poveste incredibilă ce a marcat istoria Constanței moderne din 1909 și până în 1961.

Acesta a devenit inactiv încă din anul 1961, predând ștafeta Farului de Aterizare, unul dintre cele mai moderne la acea vreme, inaugurat în anul 1960, și a Farului Alb, aflat în extremitatea digului extins, dat în folosinţă 12 ani mai târziu, în 1972.

Cu siguranță, ca și în cazul fratelui mai bătrân, Farul Genovez, istoria modernă a Constanței Vechi, privită de pe terasa circulară a Farului Carol I, ce se înalță la 21 de metri deasupra mării, poate da viață unui mic muzeu care, împreună cu turnul de piatră, să reprezinte primul obiectiv turistic pe care oamenii veniți de pretutindeni, ce coboară agale de pe punțile pasagerelor pe caldarâmul portului, să îl viziteze.

Nu există modalitate mai bună pentru a îți primi turiștii, decât să le spui povestea orașului.

Și Constanța are ce să povestească.


Redacția Info Sud-Est
redactia@info-sud-est.ro

https://www.facebook.com/cristianandrei.leonte / redactia@info-sud-est.ro