You are not logged in.

Dear visitor, welcome to Romania - The Community Forum (RTC). If this is your first visit here, please read the Help. It explains in detail how this page works. To use all features of this page, you should consider registering. Please use the registration form, to register here or read more information about the registration process. If you are already registered, please login here.

MOPRIS

Premium user

  • "MOPRIS" started this thread

Posts: 7

Date of registration: Jun 5th 2015

Location: Deutschland

  • Send private message

1

Friday, June 5th 2015, 9:24pm

1716-1780: Cetatea și orașul Timișoara, Banat, Opris

Cetatea și orașul Timișoara între anii 1716 - 1780

Mihai Opris
Soest, 2015

În anul 1716 Timişoara este asediată de trupele „imperiale”, habsburgice. Oraşul suferă puternice bombardamente de artilerie. Garnizoana turcă este silită să capituleze. Militarii otomani, „curuţii” (luptători pentru libertate antihabsburgici maghiari) şi populaţia civilă turcă părăseşte Timişoara. Populaţia creştin-ortodoxă, care astăzi este formată din români şi sârbi, condusă de „judele urban” (primarul) ortodox şi de consilierii săi, precum şi evreii rămân în oraş.

După încheierea păcii în 1718, Banatul rămâne sub stăpânire habsburgică. În perioada 1718 – 1918 structura politică a formaţiunii statale căreia i-a aparţinut Timişoara s-a schimbat fundamental de mai multe ori.

În secolul al XVIII-lea Habsburgii stăpâneau un conglomerat de ţări numit „Ţări Ereditare Imperiale Regale” - Kaiserlich Königliche Erbländer. Denumirea oficială era importantă, fiindcă ea reflecta normele juridice şi administrative potrivit cărora operau instituţiile statului. Până în anul 1806 (exceptând anii 1740 – 1745) Habsburgii au fost şi împăraţi ai „Sfântului Imperiu Roman” - Sacrum Romanum Imperium [1].

Dar Banatul, Transilvania sau Ungaria nu au făcut niciodată parte din acel imperiu. Afirmaţia că Banatul ar fi intrat în anul 1716 în componenţa Imperiului Austro-Ungar este o aberaţie, fiindcă „Monarhia Austro-Ungară” a fost proclamată oficial abia în anul 1867 [2].

Fiindcă în Ungaria și Transilvania avusese loc Războiul Curuților (1703 - 1711 dus pentru eliberarea de sub stăpânirea habsburgică), Banatul a fost organizat ca o „ţară” autonomă (Land) cu capitala la Timişoara, țară supusă nemijlocit Curţii Imperiale de la Viena [3]. Banatul urma să constituie un „bastion“ împotriva Imperiului Otoman și să permită ținerea în „frâu“ (Zaum), adică să faciliteze ținerea sub stăpânire habsburgică a Ungariei și Transilvaniei.

În perioada 1716-1867 la Timişoara limba administaţiei şi a armatei a fost limba germană.

Administraţia organizează o amplă acţiune de colonizare cu populaţie de confesiune catolică, în special de origine germană. Comunitatea germană este administrată de magistratul german, comunitatea ortodoxă – de magistratul rascian. „Magistratul” [4] constituia o organizaţie administrativă cu funcţiuni similare primăriei de astăzi. Judele urban şi consilierii respectivi erau aleşi de membrii comunităţii şi confirmaţi de Administraţia Ţării (Land-ului). Circa 15 – 30 de ani mai târziu, germanii formau majoritatea populaţiei din oraşul Timişoara [5]. Locuitorii germani au jucat un rol important în dezvoltarea oraşului şi a Banatului.

Funcţiunea principală a Timişoarei în această perioadă a fost cea de fortăreaţă militară.

Aproximativ între anii 1725 – 1765 s-a construit un nou oraş pe baza unor proiecte realizate la planşetă. Vechiul oraş a fost treptat demolat.

Pentru oraşul intra muros s-a proiectat o reţea stradală complet nouă, rectangulară. Era necesar, ca străzile să fie „drepte” şi late de cel puţin 10 m, pentru a se putea transporta rapid trupe şi piese de artilerie în cazul unui asediu. Cartierul era organizat în jurul a trei pieţe reprezentative, actualele Unirii, Libertăţii şi parţial Sfântul Gheorghe (în continuare vom utiliza numai denumirile actuale ale pieţelor şi străzilor).

Cele mai vechi case din Timişoara de astăzi au fost construite în stil baroc în această perioadă: exceptând parţial castelul, casele din Timişoara de astăzi datează din ultimele trei sute de ani. Una dintre cel mai vechi clădiri, care există şi astăzi, este fosta clădire a „generalatului”, astăzi a comenduirii garnizoanei, în Piaţa Libertăţii.

Din această perioadă datează şi cele mai vechi biserici – monumente istorice, din oraş:
1. Biserica Episcopală Romano-Catolică, Domul, construită între anii 1736 – 1774, în Piaţa Unirii nr. 12.
2. Biserica Episcopală Ortodoxă (sârbească, dar de care aparţineau şi credincioşii români), astăzi Catedrala Sârbească, clădită între anii 1744 – 1748 pe strada Emanoil Ungureanu nr. 12.
3. Biserica Franciscanilor, actuala biserică parohială romano-catolică din Cetate, construită între anii 1747 - 1755, pe strada János Bolyai nr.6.

Dacă în cazul Domului din Piaţa Unirii ştim sigur că faţada nu a fost schimbată decât minimal, la clădirile civile s-au făcut în cursul secolelor reparaţii, care uneori au schimbat complet aspectul faţadei.

În Cetate casele erau construite în mod obligatoriu din cărămidă, pentru a se evita incendiile, care erau periculoase mai ales în cazul unui asediu.

Majoritatea clădirilor aveau parter şi un etaj. Parterul era acoperit cu bolţi din cărămidă, etajul cu planşee din lemn. Unele construcţii ale administraţiei, cum ar fi actualul Muzeu de Artă, aşa-numitul Palat Baroc din Piaţa Unirii, aveau parter şi două etaje. Numai unele case din imediata apropiere a fortificaţiilor aveau doar parter. La parterul clădirilor încăperile dinspre stradă adăposteau deseori prăvălii. La etaj era amplasată locuinţa proprietarului. Anexele: grajdurile, remizele de trăsuri, depozitele pentru lemne de foc şi şoproanele erau amplasate în curţile interioare.

Clădirile formau fronturi continue la stradă. Datorită utilizării aceluiaşi sistem constructiv, înălţimile caselor la cornişă (la streaşina din partea de jos a acoperişurilor) erau aproximativ egale. Plastica clădirilor corespundea aşa-zisului „stil baroc provincial”.

Cartierul Cetate constituia „inima”, centrul politic, administrativ şi cultural al întregului oraş. El era apărat de o uriaşă centură de fortificaţii. Cetatea a fost construită în cea mai mare parte între anii 1732 - 1765 (planurile din anii 1727 şi 1729 indică indiscutabil, că bastioanele noii cetăţi nu existau încă şi nu fuseseră nici măcar proiectate până după anul 1729 [6]).

Fortificaţiile ocupau o fâşie lată de circa 500 metri şi formau trei inele de fortificare concentrice, asemănătoare în plan cu o stea. Dintre cele nouă bastioane ale primului inel, se păstrează în prezent numai un singur bastion, numit astăzi de timişoreni „Bastionul Cetăţii”.

De la limita exterioară a fortificaţiilor (numită „linia de circumvalaţiune” [7]) se întindea Esplanada Cetăţii, o câmpie lată de 948 m (500 stânjeni) [8]. Pe această câmpie era interzis a se construi, pentru ca un eventual inamic să nu se poată apropia de fortificaţii, ascunzându-se după clădirile care s-ar fi construit. De aceea, celelalte cartiere ale oraşului au fost ridicate la o depărtare de peste doi kilometri faţă de centrul cartierului Cetate.

Afirmația că fortificațiile Timișoarei ar fi fost „de tip Vauban” este eronată. Vauban (Sebastién le Prestre, marquis de Vauban 1633 - 1707) nu a utilizat sistemul de anvelope (enveloppes), care reprezintă a treia centură de fortificații ce înconjura Timișoara [9].

Fortificațiile Timișoarei oglindesc concepțiile de fortificare ale generalului Nicolas Doxat baron Démoret. Acesta a fost (probabil după 1719) superiorul căpitanului Perrette - primul „inginer șef” al Timișoarei sub Habsburgi. Generalul fiind „inspector permanent al fortărețelor din Banat și Serbia”, a coordonat probabil construirea fortificațiilor de la Belgrad, Timișoara, Orșova - Ada Kaleh, Slavonski Brod și din alte cetăți din flancul de sud-est al „Tarilor Habsburgice”.

Cetatea bastionară a Timișoarei nu a fost asediată decât de revoluționarii unguri în 1849. Și-a dovedit în mod strălucit eficiența: nu a putut fi cucerită.


Note:

[1] Sfântul Imperiu era o confederaţie de circa 300 de state, care uneori se războiau între ele. Fiecare nou împărat trebuia ales de către principii electori. După moartea împăratului Carol VI din Casa de Habsburg în 1740, abia în anul 1742 a fost ales şi încoronat împărat Carol VII Albrecht din Casa de Wittelsbach/Bavaria. Între anii 1740 – 1745 Habsburgii nu au mai fost „imperiali”.

[2] „Țările Habsburgice” din secolul al XVIII-lea (guvernate în mod „absolutist” dela Viena) și „Monarhia Austro-Ungară” proclamată în 1867 (formată din două state „constituționale” având două capitale diferite) prezentau - exceptând principiul monarhic - structuri statale fundamental diferite. Nici din punct de vedere geografic monarhia nu mai domnea peste același spațiu: pierzând teritoriile din apusul Europei (Belgia de azi, ținuturile din sud-vestul Germaniei, Lombardia etc. și dobândind teritorii prin împărțirea Poloniei), teritoriul peste care domnea monarhia se deplasase spre est (Verschiebung nach Osten).

[3] Paradoxul situaţiei juridice a Banatului în acea vreme este că administraţia sa se numea oficial „Administraţia Imperială” (Kayserliche Administration), dar de iure Banatul nu a aparţinut oficial niciunui imperiu (declarat ca atare) până în anul 1804!

[4] Termenul „magistrat” (în germană Magistrat) utilizat la Timişoara în secolul al XVIII-lea însemna „administraţie urbană”. Nu trebuie confundat cu termenul actual „magistrat” sau „magistratură”, care au alte semnificaţii.

[5] În anul 1880 germanii formau 56,80% din populaţia oraşului. În anul 1930 germanii mai constituiau încă majoritatea relativă a populaţiei urbei.

[6] Menţiunea de pe o placă contemporană din marmură, montată în anul 2010 pe Bastionul Theresia, potrivit căreia construirea acestuia a început în anul 1723, constituie o eroare.

[7] În literatura de popularizare se afirmă uneori că „circumvalaţiunea” ar fi fost un „val circular”. Aceasta reprezintă o traducere „după ureche”, prin analogie fonetică a termenului respectiv, care la Timișoara însemna linia limitei exterioare a fortificațiilor.

{8] Afirmaţia că Esplanada, câmpia pe care era interzis a se construi, s-ar fi numit „glacis“, este o aberaţie. Lăţimea de 500 de stânjeni era impusă de „bătaia” maximă a artileriei din acea vreme.

[9] Opriș, 2007, p.80.

MOPRIS

Premium user

  • "MOPRIS" started this thread

Posts: 7

Date of registration: Jun 5th 2015

Location: Deutschland

  • Send private message

2

Saturday, June 13th 2015, 11:12am

1763: Plan der Festung Temesvar, Timisoara, Banat, Opris

1763: Raports und Proiects / Plan von der Festung Temesvar
Planul de Raport si Proiect al Cetatii Timisoara, reprezentind lucrarile de fortificare executate in anul 1762 si lucrarile de fortificare pentru care se solicita autorizatia de construire pentru anul 1763
Sursa: © ÖeStA/KA KPS I. C.V. 28

Planul de raport conţine lucrările de fortificare terminate, iar planul de proiect lucrările a căror autorizaţie de construire se cere pentru anul 1763.

Lucrările executate, cele în execuţie şi cele proiectate sunt prezentate fiecare cu culori diferite. Întrega cantitate de apă a Begăi curgea prin şanţurile cetăţii (canalul circular la sud de cetate - pe traseul actual - a fost proiectat abia în 1764 şi executat în 1765).

La nord de cetate - pe terenul destinat indundării - se construiseră diguri din pământ între glacis (lucrare de fortificare din pământ cu panta spre exterior pentru a “acoperi” fortificaţiile) şi contraglacis (cu panta spre cetate, pentru a reţine apele). Digurile făceau ca apa să băltească, pentru ca un eventual asediator să nu poată săpa tranşee. Spitalul militar nu era încă edificat.

Pe amplasamentul său se mai aflau încă şase “case turceşti”. Cimitirele “burghez” şi “militar” se aflau la sud-vest de cetate în lungul malului de nord al Canalului Bega.


MOPRIS

Premium user

  • "MOPRIS" started this thread

Posts: 7

Date of registration: Jun 5th 2015

Location: Deutschland

  • Send private message

3

Saturday, June 13th 2015, 11:12am

1781: Souterainsplan von ... Festung Temesvár, Timisoara, Banat, Opris

1781: Souterainsplan von denen Fortifikations, Casematen, Gallerien und Kanälen in der Haupt- und Gräntz-Festung Temesvár
Plan subteran al cazematelor, galeriilor si canalelor ... din Cetatea Timisoara la 18 III 1781
Sursa: OeStA/KA KPS LB K VII k, 292 E

Din secolul al XVIII-lea se păstrează în arhive o cantitate uriaşă de documente tehnice.

Sute de planuri dovedesc că dintre cele nouă bastioane ale cetăţii numai Bastionul Theresia, cel care se păstrează şi în prezent, a avut cazemate pe toată lungimea lui.

Celelalte opt bastioane nu aveau decât “cazemate de flancare” (Flanken-Kasematten) pe unele flancuri. La “feţele”, adică laturile spre inamic ale acestor bastioane, între paramentele din zidărie, exista umplutură din pământ bătut (terrapieno - terre-plein).

Pentru că Bastionul Theresia avea încăperi pe toată lungimea lui, acest bastion este unicul, care nu a fost demolat la începutul secolului al XX-lea.


MOPRIS

Premium user

  • "MOPRIS" started this thread

Posts: 7

Date of registration: Jun 5th 2015

Location: Deutschland

  • Send private message

4

Saturday, January 30th 2016, 3:10pm

1736: Plan de Temeswar, avec les Projects, faits en 1736...

Plan de Temeswar, avec les Projects, faits en M.DCC.XXXVI / 1736...

EXPLICATION DES LETTRES RELATIVES AU PLAN.

A. Porte d’Aratt.
B. Porte de Lugoche.
C. Porte de Belgrade.
D. Porte Eugene.
E. Les Franciscains dehors la Place.
F. Magazin à Poudre.
G. Le Château.
H. Ravelin achevé, ou sont les munitions de bouche.
I. Grande Cazerne Cazematée.
K. Les İesuites.
L. Place d’Armes.
M. Maison du Commandant.
N. Grande Garde.
O. Les Franciscains de la Ville.
P. L’Hôpital.
Q. Bastion du Château.
R. Bastion Mercy.

Remarque. Ces deux Bastions et les deux Courtines SS sont sur le point de leur perfection.
T Bastion Eugene.
V Bastion Elisabeth.
X Bastion Caroly.
Y Bastion Hamilton.

Autre Remarque.
Ces quatre Bastions et les Courtines qui leur sont contiguës, ne sont élevez que d’environ trois pieds audessus de l’Horison, les quatre autres Bastions qui n’ont point de lettres qui les designent et les Courtines qui sont entre-eux, ne sont que projetez, demême que tous les autres Ouvrages tant interieurs qu-exterieurs, qui sont colorez de jaune, n’y ayant que ceux qui sont lavez de rouge qui sont faits, et des quels le seul quarré Z doit ètre suprimé, comme le font voir les nouveaux allignements.

Echelle de 200 Toises.

----------------

Valoarea deosebită a acestui plan constă în faptul, că el poartă o datare originală, realizată de aceeași persoană care a scris și textul planșei.

Din comparația critică a acestei planșe cu planuri din anii 1733[1], 1734[2] și cu planuri datând fie din 1736, fie ușor posterioare acestui an, rezultă că este un plan relativ exact. Planurile se validează reciproc, acest plan servind și pentru datarea altor planșe, care nu sunt datate.

Planul este orientat cu direcția sud în partea superioară a planșei. Cu roșu - iar în cazul fortificațiilor cu roșu și gri - sunt marcate clădirile existente. Cu galben sunt randate elementele de fortificație și cvartalele de clădiri, care nu erau decât proiectate și nu fuseseră încă realizate constructiv.

Textura urbană a orașului interior este dominată de două piețe. Actuala Piața Libertății este denumită Place d’Armes (dovadă că era destinată adunării trupelor) și marcată cu L pe acest document. Actuala Piața Unirii nu poartă încă niciun nume. Această piață, numită ulterior Hauptplatz și apoi, după construirea domului catolic, Domplatz, va avea în final o suprafață dublă față de cea reprezentată pe acest document.

De mare importanță sunt cvartalele randate cu culoare roșie. Ele indică ce suprafețe erau deja ocupate cu clădiri noi, acest plan constituind unica sursă conținând asemenea informații pentru anul 1736, de care dispunem până în prezent.

Documentele scrise confirmă datele de construire a clădirilor unicat, indicate cu roșu pe această planșă:
- Primăria Comunității Germane (edificată 1731 - 1734), numită astăzi Primăria Veche, pe latura de nord a Pieței Libertății[3],
- Biserica Franciscanilor (construită 1733 - 1736) în colțul de nord-vest al actualei Piața Libertății[4],
- Palatul Deschan (1735) între străzile actuale Eugeniu de Savoya și Proclamația de la Timișoara[5],
- Aripa de sud a Spitalului Mizericordienilor (1735) pe actuala stradă Sf. Ioan[6].

Clădirea Gărzii Principale (Hauptwache), indicată cu litera N pe latura de vest a Pieței Libertății, este randată cu galben, fiind în stare de proiect. Pe planul din 1740 ea este indicată ca fiind deja construită, dar pe latura de est a pieței[7].

Domul romano-catolic „Sf. Gheorghe”, a cărei piatră de temelie s-a pus la 6 august 1736[8] (pe latura de est a actualei Piața Unirii), nu apare pe această planșă. Ar putea fi o indicație, că desenul a fost executat anterior acestei date.

Pentru a păstra structura rectangulară a rețelei stradale nou proiectate, pe acest plan se propune „suprimarea“ careului pe care era amplasată Casa Camerală (careu notat cu Z pe acest plan), ce fusese edificată anterior trasării noii rețele stradale.

Orașul „intra muros“ este înconjurat de un canal navigabil reprezentat pe mai multe planuri din perioada 1733 - 1736. Știm că acest canal a început să fie executat, dar nu știm, dacă a fost finalizat vreodată[9].

Pe malurile canalului către fortificații sunt proiectate clădiri, probabil cazărmi, care nu au mai fost construite.

Știm că în anul 1733 - 1734 ravelinul depozitului de alimente (viitorul Bastion Theresia) și Cazarma Transilvaniei erau complet terminate[10].

Acest plan furnizează informația că în 1736 Bastionul Castelului și Bastionul Mercy (notate cu Q., respectiv cu R.) erau complet terminate. Bastioanele Eugen, Elisabeth, Caroly și Hamilton se ridicau aproximativ trei picioare (cca. 94 cm) de la „linia orizontului”, adică deasupra terenului natural. La indicarea Bastionului Hamilton, notat cu două litere Y pe plan, s-a strecurat o greșeală. Jumătatea de nord-vest era în construcție și a fost finalizată pe conturul indicat pe această planșă. Jumătatea de sud-est trebuia randată cu galben, fiindcă a fost proiectată, dar nu a fost construită în această formă niciodată.

Planul prevede executarea unei incinte cu patru bastioane (marcate cu galben), care să apere și partea de sud-est a fostului cartier Palanca Mare până la biserica Sf. Ecaterina. Această incintă nu a fost executată niciodată. Aflată la limita exterioară a fortificațiilor, biserica a fost demolată în 1757[11], odată cu executarea lucrărilor exterioare de fortificare.

Spre exterior de prima incintă bastionară, dincolo de primul șanț al cetății, sunt proiectate ravelinuri (elemente de fortificare amplasate spre exterior, pe axele dintre bastioanele primei incinte), contragarde (elemente detașate, care apără fețele bastioanelor spre exterior), anvelope (elemente similare contragardelor spre exterior) precum și un glacis (lucrare din pământ cu pantă către exterior, pentru a „acoperi“ fortificațiile).

Ulterior toate aceste elemente de fortificare au fost executate, având însă contururi în plan mai mult sau mai puțin modificate față de acest proiect inițial.

Un element straniu îl constituie reprezentarea din colțul de stânga-jos al planșei, care poartă semnătura Monfange. Ea redă un castel parțial ruinat, amplasat pe malul unui râu. Comparând această imagine cu planul castelului, notat cu G pe această planșă, este evident că desenul nu reprezintă castelul timișorean.

Acest plan este foarte important pentru cunoașterea situației cetății Timișoara în anul 1736. Faptul că este titrat în franceză, similar altor planuri ale Timișoarei din această epocă, se poate datora influenței generalului, devenit apoi feldmareșal locotent, inginer Nicolas Doxat baron Démoret (1682 - 1738 ). Doxat, a cărui limbă maternă a fost franceza, nu vorbea în mod fluent („couramment“[12]) germana. A fost „Baudirektor“ al fortificațiilor precum și „insptecteur permanent des fortresses dans le Banat et en Serbie“[13]. Unele surse îl consideră „autorul planurilor de fortificare de la Timișoara, Belgrad și Orșova Nouă (Ada Kaleh)“[14].


Bibliografie:
- Burnand, Aug. „Nicolas Doxat lieutenant feld-maréchal de l’armee autrichienne 1682 - 1738“. Revue historique vaudoise, Band: 15 (1907), Heft 4, Lausanne, 1907.
- Klajić, Josip. Brodska Tvrđava. Bibliotheca Croatica-Slavonica, Sirmiensia et Baranyensia, Zagreb: Hrvatski Institut za Povijest, 1998.
- Opriş, Mihai; Botescu, Mihai. Arhitectura istorică din Timișoara. Timișoara: Editura Tempus, 2014.
- Opriş, Mihai. Timişoara. Mică monografie urbanistică, Arhitectura de-a lungul veacurilor. Bucureşti: Ed. Tehnică, 1987.
- Opriş, Mihai. Timişoara: monografie urbanistică. Descoperiri recente care impus corectarea istoriei urbanistice a Timişoarei. Vol. I, Timişoara: Ed. Brumar, 2007.

Index:
[1] Opriș, 2007, p. 52, 53
[2] Opriș, 2007, p. 36, 37, 38, 39
[3] Opriș; Botescu, 2014, p. 138
[4] Opriș; Botescu, 2014, p. 137
[5] Opriș; Botescu, 2014, p. 156, 157
[6] Opriș, 1987, p. 230
[7] Opriș, 2007, p. 56, 57
[8] Opriș, 1987, p. 227
[9] Opriș, 2007, p. 64, 65
[10] Opriș, 2007, p. 36, 37, 38, 39, 52, 53
[11] Opriș; Botescu, 2014, p. 277
[12] Burnand, 1907, p. 106
[13] Burnand, 1907, p. 98
[14] Burnand, 1907, p. 98. Klajić, 1998, p. 175, 176. Doxat s-a născut în 1682 la Démoret în Elveția, a fost condamnat la moarte la Belgrad la 17 martie 1738 și executat la 25 martie 1738 (Burnand, 1907, p. 104)